Pare, cum se arată de la gara de pornire, povestea unui drum pe calea ferată până la sosire, la ultima gară. Doar că nu e un tren adevărat. Nu i-am preluat numele din cunoscuta manea „Trenul vieții”: „Trece trenu’ vieții, trece trenu’ meu, a trecut și-n gara asta-n care-am fost și eu...”[1] Am gândit să spun astfel noului meu roman după ce am citit într-o pagină din cartea de memorii a unui general de securitate. I-am editat cartea cândva. Asta spunea generalul că viața lui a fost ca un tren care mergea din gară în gară. Nu e nimic asemănător între cartea lui și a mea.

Eroul meu s-a născut în Columbia. Încă de tânăr a știut ce va face și după câteva aventuri, ajuns la Kingston, Jamaica, s-a îmbarcat pe un cruise-ship, adică vas de croazieră. Nu era bogat, s-a îmbarcat să muncească. Avea un vis, să reușească mari călătorii, să vadă tot, să fie un civilizator, cum fuseseră conchistadorii. Nu s-a întâmplat lucrul acesta, viața l-a dus într-o lume care îi era străină și a fost continuu victima altora până ce lucrurile s-au deteriorat și a eșuat. Trăise în Olanda o vreme, apoi în Statele Unite, până și-a întâlnit unul dintre frați. De atunci, se pare, viața lui s-a schimbat total și a ajuns într-o închisoare columbiană. A fost ca un nou început. De aici înainte se va implica și va avea succes în lumea interlopă.     

Întors în State va fi cooptat în organizația tip cartel a unor sud-americani și avansează încet dar sigur spre vârful ierarhiei. Toată această ascensiune se face cu sacrificii și într-o stare de alertă continuă. Apoi se răzbună pe cei care i-au ucis fratele. Toți fuseseră polițiști. Vor urma alții dar este un domeniu prea nesigur. Manuel Villa, își schimbase de două ori numele, va încerca o reacomodare în Columbia însă trecutul său nu-i permite. Viața aventuroasă îl duce până în Bolivia și Argentina unde se recăsătorește...

Apăsați aici pentru a citi cartea.