Este o carte de eseuri pe care le-am scris în timp, de fiecare dată când îmi părea că am ceva de spus. Cui să spun? Mi-am spus mie. Sunt scrieri pe teme filosofice, economice, sociale, politice, prinse în câteva grupuri.

„Filosofia de Tron”

Aici am introdus câteva dintre gândurile mele despre adevăr, existență, divinitate, timp și lume. E dificil să te iei în serios când știi ce s-a scris pe aceste teme. De aceea nu mi-am făcut vânt. Mi-a părut că ar fi ceva de citit cu glas tare, ca într-un documentar cum s-a mai văzut. Am deschis cont pe YouTube, am găsit o cameră ieftină cu rezoluție minimă, după care m-am pus pe citit, de-aici de pe balcon. Vai ce urât arăt și ce dicție mizerabilă am! Îmi fac rău văzându-mă!

După filosofie, sau printre filosofii, am avut revelații sociale și politice. Evident că tot ce știm este o interpretare gogonată a unei realități speculative. Dar să vezi minciunile! Multe dintre conceptele actuale au fost în mod uimitor deturnate de la înțelesul lor original. Văzând etimologia unei vorbe și descoperindu-i definiția de azi te întrebi de ce trebuia schimonosit înțelesul. Sau, e corectă definiția din DEX? Nu dau aici exemple, sunt în carte.

„Sanatoriu” cu „Obsesii” și „Sociopatii”

Am scris despre ceva sărăcie, senectute, un eseu despre straturile sociale, altul despre capital (cu vedere spre cartea lui Marx), „Au înflorit ciorile, „Revolta pietonului” și alte câteva.

„Poli-tikia de mărgăritar” – sunt sigur că înțelegeți, tichia de mărgăritar le lipsește măgarilor din politică, azi! Am scris despre stat, despre clasă (apropo de „clasa politică”), despre educație și despre Băsescu în „L’homme qui rit”.

Am strâns totul în colecția „Solitaire” pe care o tot adaug, asemenea unui program, o actualizez.

 

Apăsați aici pentru a citi cartea.