Am vrut să-i pun alt titlu, „Abisul rațiunii”, dar eu sunt îndeajuns de vechi să-mi amintesc rubrica „Din puțul gândirii”, pusă de un profund gânditor în revista „Cațavencu”, iar asocierea cu ridicolul ușurel m-a reținut. Nu-i nimic de râs în cartea mea. De aceea numirea actuală nu e potrivită, nu e o „treabă” terminată deoarece situațiile, enigmele, nu se rezolvă definitiv, ori nu se elucidează, nici la final. Mai departe nu ai unde merge...
Am pus în aceeași carte cinci povestiri, una mai veche (1995), celelalte patru scrise în 2015.
„Prada vulpii” este un thriller veritabil. E vorba despre un angajat al unei societăți falimentate, care, nedorind să devină șomer, acceptă să fie reangajat paznic. Din această poziție este martorul degradării construcției și furturilor din depozitele apropiate. Clădirea este cumpărată de un fost coleg, neprieten, care o transformă într-o clinică psihiatrică, iar paznicul ajunge un cobai care înnebunește zi cu zi. Printr-o întâmplare izbutește să evadeze din recluziune și merge în oraș. Locuitorii orașului nu sunt deloc amicali sau binevoitori și bietul om este izgonit, luat în râs, batjocorit, până ce ajunge din nou pe mâna călăului său…
„Sindromul leopard” este o povestire complexă cu 9 părți, fiecare prezentând un personaj. În mare, toate aceste caractere au legătură cu situația provocată de o ființă sau o putere invizibilă atașată inexplicabil de anumiți oameni, transferată cu diverse obiecte infestate. Această poveste nu vine de nicăieri. Există o legendă africană, din zona Guineei, aproape de Sierra Leone și Liberia, despre un „vrăjitor leopard” numit „Warlord” capabil să câștige singur o bătălie deoarece știe să declanșeze o putere uriașă, un demon cumplit.
„Sindromul leopard” apare într-un orășel din statul Wisconsin, USA. Inițial afectează o clădire, apoi armata Statelor Unite, aflată în misiune de luptă. Odată cu investigația unei jurnaliste liberiene, înțelegem că există o afecțiune care depigmentează pielea purtătorului acestei puteri. Despre modul în care se manifestă aflăm, progresiv, din jurnalul ținut de un militar american, recuperat de reportera liberiană. Deși „demonul” a fost transportat în zona sa de baștină, este adus înapoi și, întâmplător sau nu, ajunge la omul de la care plecase, în orășelul american. Adevărul este descoperit de un detectiv ajuns acolo din capitala statului, pentru a cerceta un caz de crimă.
„Copilul adormit al întunericului”
Pentru că nu am fost, nu am avut și nu am cunoscut de aproape un „copil minune”, mi-am permis să inventez un asemenea copil al meu. L-am trimis în India și i-am oferit chiar puteri magice… OK, m-ați prins! Am o bizară atracție spre magie, fără să fiu talentat ori tobă de cărți magice, pricepere, trăiri… Nici nu m-am intoxicat măcar o dată cu ierburi și… – doar cu alcool sau tutun (sau nu se pune?). Băiatul meu indian, superdotatul, a deschis lumea întunecată a morților după ce și-a însușit o amuletă din lucrurile furate unui englez sosit, cu business, în Chenai.
Bindhu, acesta îi este numele, a ajuns în stradă după o tragedie familială și alături de un confrate trăiește din furt ori cu bani sau alimente câștigate din servicii aduse unui derviș, numit de ei „guru”, care avea număr de magie (cu șerpi) la circ. Am pornit povestea exact în seara când se declanșează teleportarea copilului într-un oraș chinezesc renumit pentru industria divertismentului: Macao. Această îndepărtare instantanee se pune pe seama maestrului său, guru Varihan. Bindhu învață să iasă din situația ce devine periculoasă și, în această aventură intră în contact cu rude ale sale decedate care-i oferă diverse obiecte. „Cheamă lucrurile să vină la tine” fusese una dintre învățăturile primite de la derviș, care a funcționat. La final, copilul speriat încearcă să se izoleze, să se ascundă, însă viitorul lui era deja hotărât…
„Omul care pune bombe”
Un bărbat și o femeie, aflați într-un automobil, sunt luați prin surprindere de alterarea bruscă și neverosimilă a realității în timp ce circulau pe autostradă. Dintr-odată mașinile s-au oprit, iar oamenii din ele s-au dizolvat, au dispărut. Doar a lor continua să ruleze…
Cei doi sunt despărțiți, iar personajul rămas participă, fără să se poată opune, la trei experiențe de viață, în circumstanțe cu potențial fulminant. Povestirea integrală are caracter recursiv, practic se termină de unde începuse – ceea ce creează senzația că se poate repeta la nesfârșit. Prima dintre povestirile incluse prezintă un imam din Maroc trezit, total neașteptat pentru el, în orașul englez Oxford, în ziua unui atentat jihadist, a doua vorbește despre câțiva dintre membrii unei organizații anarhiste din Spania, iar a treia, cea de la care se pleacă, lichidarea unui membru de sindicat pe o autostradă aglomerată din… America. Autorul prezumptiv al cărții în care sunt prezente povestirile este, în mod arbitrar, expus judecății „Societății Detectivilor Dispăruți”, adunare periodică a unor personaje din… lumea cealaltă…
„Incognito”, a cincea povestire, începe, cum altfel?, cu performanța unui magician în orașul olandez Haarlem. Este povestea unei vrăjitoare celebre. De ce este celebră? Deoarece a fost imortalizată de marele Franz Hals. Vrăjitoarea se numea Maale Babe.
Am avut proasta idee să-i cer fratelui meu să o citească și mi-a zis că nu poate să urmărească o poveste despre cineva care se culcă azi și se trezește în trecutul îndepărtat, în altă casă. Era prea bolnav să poată accepta o ieșire din realitate. Bietul meu frate…
Nebunia mea a fost că un vrăjitor este adevărat, dacă poate manipula Timpul. Doar atât. Un vrăjitor poate opri Timpul, ori poate trece prin timp, poate întinde timpul… Își mărește timpul vieții… Astfel poate călători necunoscut, își poate însuși orice, poate realiza magii uimitoare…
Nu oricine poate fi vrăjitor. Vrăjitorii au aptitudini pe care le descoperă cât trăiesc viața obișnuită. Dacă își folosesc aceste aptitudini se pot pierde. Dintr-odată se întorc în timp. Însă nu spre copilărie ci în… timpul istoric, iar ei îmbătrânesc. Pentru a reuși au nevoie de un sfătuitor și de unelte pe care le pot primi doar în anumite condiții. Orice greșeală îi înfundă mai jos, în Timp…
Vrăjitoarea despre care vorbesc va reuși, înainte să se consume, să refacă distanța în timp, pentru a revedea tânăra care fusese și momentul în care venise un anumit magician în orașul Haarlem … A crezut că acel magician fusese ea însăși, dar…
Apăsați aici pentru a citi cartea.