Este o carte legendară despre „Lumea de Dincolo”. Nu aș spune „Carte a Morților” deoarece personajele nu sunt deloc „moarte”. Ele funcționează într-un spațiu închis, posibil subterran. S-ar putea zice „Lumea de Jos”... Nu sunt eu acela care deschide un subiect despre care n-ar trebui zis nimic deoarece „nimeni nu s-a întors de-acolo”... De unde? A fost văzut, simțit, că pleacă undeva? Când moare o ființă, corpul se rigidizează și încet se dezagregă. Altceva... te duce spre renumitele pseudoștiințe ale vieții de după (escatologice).

Această carte nu are, aparent, nimic sinistru. Oamenii există ca... în lumea noastră, au familii, joburi, speranțe, Cunoaștem o civilizație bine constituită și, probabil, dacă nu s-ar petrece evenimente pe alocuri grotești, am avea de spus cum viețuia o familie, modest dar fericit.

Deoarece suntem într-atât de perverși să ne imaginăm „lumea de dincolo” – nu putem fi primii, au făcut-o mulți – vedem totul cu ochi suprarealist. De aici până la oniric distanța e mică. „Omul se pierde în vis... și nu mai reușește să se trezească...”

Această carte prezintă drumul, prin întuneric, spre lumina deplină a zilei. Nu îl poți descoperi din start. E necesar să revii, să faci pașii necesari, să întâlnești persoanele care te îndrumă, să înveți vorbe, să ajungi acolo unde trebuie, deoarece ești unul dintre cei aleși. Cei mai valoroși dintre aleși sunt numiți „Prinții Luminii” și despre ei se va vorbi devreme în carte dar întâlnirea se va petrece târziu, după o mulțime de întâmplări, de aventuri, de eșecuri.

Totul începe cu un vis profetic. O femeie – am folosit tipuri de personaje fără legătură evidentă cu subiectul (slatani-slatance, un etnonim ale cărui caracteristici sunt inspirate din lumea noastră) – îi dă în cărți (de tarot) personajului central – povestea e spusă chiar de el – și acesta aude cu stupoare că viața lui, anostă dar previzibilă, e pe cale să se prăbușească. După acest episod e prezentată familia și începutul unei zile obișnuite. Doar că nu va fi o zi obișnuită. Primul eveniment este concedierea, motivată în mod ciudat de patron, iar al doilea eveniment „profețit” este acuzarea de lezare a autorității, o vină capitală de care se apără în instanță. Judecata propriu-zisă este un spectacol oferit comunității ca divertisment. Deși finalul pare definitiv, se revine și scenariul continuă din aceeași locuință, de această dată în timpul perioadei oficiale de odihnă. Omul are insomnie și gândește să meargă într-un local apropiat să bea ceva și să convorbească.

În localul acela va întâlni o femeie care-l înlocuia, doar în acea „noapte”, pe barmanul cunoscut și de-aici încolo legătura cu ea se va derula de-a lungul poveștii în diverse situații. În „noaptea” aceea eroul central va intra în lumea „demonilor”. Evoluția sa în acest prim episod de „cădere” va ajunge până la apariția „marelui demon – sau zeu”, numit Gramon, Puțin înainte să îl cunoască.

Și revine la viața lui de orășean. După concediere este reangajat, comisionar, și duce, mergând pe bicicletă, pachete cu cărți unor persoane pe care ajunge să le cunoască destul de bine. Primul personaj este domnul Corbu. Acesta îl inițiază în cunoașterea altei viziuni existențiale cauzată de falsificarea adevărului prin virusarea „Culturii Dominatoare”. Tot ceea ce cunoaștem e denaturat în mod intenționat. Atunci aude pentru întâia oară expresia „Iată, trece un Prinț al Luminii!” pe care bătrânul domn părea să-l vadă. Era totuși un efort intelectual prea mare să-l ia în serios, chiar în acea zi când aniversa o vârstă și era poftit la un local să facă cinste amicului său Marcel. Acolo o revede pe frumoasa de mai devreme și îndrăgostit de ea va cunoaște o mare decepție încheiată printr-o crimă cu caracter politic. De-aici înainte are de trecut printr-o experiență de teleportare în lumea geniilor pământului.

Pare o poveste fantastică, un basm? Este o poveste spusă adulților.

Acești oameni mici și simpatici construiesc un furnal. Furnalul produce germeni ai vieții din minereuri extrase de alt clan de pitici... Există o lume de genii subpământene, pe care oamenii nu o percep, de creatori și păstrători ai embrionilor vieții... Tradiția lor, superstiția, pretinde sacrificiul unui om înainte de a aprinde furnalul. Deși „omul meu” pare să le scape, voi reveni asupra acestui episod, pulsatoriu, deoarece ne deplasăm între două lumi. Când și când una dintre ele se pierde.

Adevărurile – nu e doar unul – sunt tainice. Pentru a reuși să le înțelegi ai nevoie de inițiere. Pentru a te iniția trebuie să fii ales. Dacă ești ales și vrei să fii inițiat ești obligat să rostești jurământul de cavaler al dreptății. Astfel poți fi crezut că ești interesat să urmezi Calea. Îți poate fi revelată Taina cosmosului, zilei solare... Dar, înainte, vei fi cufundat în taina Morții...

Am crezut că e interesant să introduc aici, pe texte și moduri de abordare diferite, „Arta de a muri bine”, care îmi pare o lucrare, la fel ca toate lucrările escatologiei vechi, adresată exclusiv clasei avute. Mi-am permis deci să o aplic pe sectorul privat al inițiaților în mistica Vieții. Putem crede că „M” a fost aruncat în văzduh de genii, la începutul unui nou ciclu al Vieții. Dar povestea revine.

Începem cu un preambul ce introduce câteva idei promovate printr-o revistă literară de o organizație ilegală. Căutând explicații, inițial de la prietenul Marcel, ulterior de la mentorul său Augustin, pe care-l știa implicat în publicarea revistei, nu află nimic relevant. Îl revedem pedalând pe bicicletă spre casa domnului Corbu, După ce îi lasă acestuia coletul și vorbește despre vecinul sau dublura sa, domnul Negru, ori despre revista „Cultul frumuseții moarte” fără să afle altceva, continuă drumul către doamna Momalia și tot așa până epuizează coletele și se duce spre redacția ziarului la care colabora și care lansa tot felul de zvonuri alarmiste false ori prezenta o realitate inventată. Acolo propune titlul: „CRIMA MONSTRUOASĂ COMISĂ DE UN FUNCŢIONAR AL BIBLIOTECII NAŢIONALE ASUPRA PREŞEDINTELUI CONSILIULUI DE MINIŞTRI” și este ales să scrie această știre pe care, evident, ar fi dezmințit-o a doua zi cu un mic anunț pus într-un spațiu care de obicei nu se observă.

De-aici urmează cursul, băuta de la birt cu Marcel, întâlnirea cu Gina, frumoasa pe care i-o prezintă Marcel, ..., și ascensiunea cu funicularul peste „săritorul ventral”, în localul de lux unde își ținea adunarea o societate secretă, numită „Frăția”. Această societate îi cuprindea pe, aproape, toți cunoscuții lui. Încet a fost introdus în societate și a înțeles cu ce se ocupă. Cu inventarea de zvonuri. Fuseseră invitați creatori și răspânditori ai știrilor... I s-a prezentat ediția de a doua zi a ziarului în care născocirea sa avea titlul principal. A simțit succedându-se titlurile și poveștile false din jurnal. Toate sunt simple „legende urbane”, iar legendele urbane sunt minciuni sumbre sau înfricoșătoare cu aparență reală.

În tot acest capitol despre inițiere și acceptare a adevărului că nimic nu poate fi adevărat, personajul principal este ispitit de indivizi pe care îi consideră demoni. Apoi este citită cartea scrisă de domnul Corbu „Cartea adevăratei lumini”. După ce vorbește despre iluzie și se conchide că omul însuși e iluzoriu, iar cel care posedă „Scânteia vieții” poate fi deposedat de ea, totul sfârșește cu pledoaria de a accepta „Cultul frumuseții moarte”, „Cultul lui Gramon”.

Un cutremur distruge clădirea și acoperă întreaga societate. Doar personajul central pare să supraviețuiască și-i vede trecând pe „prinții lumini” care îl invită să meargă alături de ei.

Aceasta e cea mai importantă cutezanță a unei ființe, să spargă „cenzura lui Gramon” și să străpungă împreună calota care îi separă pe cei de jos de lumina adevărată. Dar mai întâi, prințul luminii trebuie să fie pur, să-și reprime, spaimele, defectele, regretele... Prima sa încercare va fi abluțiunea din Lacul viu...

Nimeni nu crede că o legendă e sută la sută adevăr. Da, și eu am observat ambiguitatea acestei vorbe, „adevăr”! Nu căutați în dicționare. Sunt doar instrumente ale „Culturii Dominatoare”. De câte ori ați fost înșelați de știri, oficiale sau nu, recepționate prin mass-media ori pe... „surse”? Cine, și în interesul căror ființe (trecătoare) manipulează destinul oricărei existențe umane sau inumane sau, cât suntem, ori ne credem, cei care stăm alături,... pur și simplu oameni? Imaginați-vă că unii dintre noi am putea fi virusați, că unii dintre noi suntem spioni (turnători), psihopați, oameni superiori, extratereștri, zeități, draci... Vă pare o trecere de la real spre ireal? Cine știe? Nu vă uitați la simple „profesoare” de... ceva. Duhnesc de ifose. Nu ne lasă să respirăm.

Singura noastră grabă e să acumulăm. Suntem zmei pe tărâmul fatalității... Se termină bine „Despre o anume revenire”. Exact cum se termină filmul vieții. Cunoaștem tot fără să putem fi siguri de ceva.

Apăsați aici pentru a citi cartea.